Dacă s-au spus multe despre consecințele politice, economice, psihologice ale celui de-al Doilea Război Mondial, atunci impactul acestuia asupra naturii nu a fost suficient studiat. Dar este deja clar că consecințele asupra mediului ale acelui război teribil încă se pot face cunoscute.
O lovitură pentru ecosistem
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit diverselor surse, de la 50 la 70 de milioane de oameni au murit, iar zona de luptă acoperea o suprafață de aproximativ 3,3 milioane de kilometri pătrați. Dacă strângem împreună teritorii disparate, atunci vom fi pârjolite, distruse și părăsite de mărimea unei țări precum India. Consecințele celui de-al Doilea Război Mondial nu au condus la un dezastru natural global, ci au provocat daune grave ecosistemelor fragile, în special, regiunii Pacificului. Mai mult, acesta nu a fost un efect secundar al operațiunilor militare, ci acțiuni vizate de distrugere a bazelor de resurse ale regiunilor individuale. Așadar, naziștii s-au remarcat pentru tăierea masivă a pădurilor poloneze, precum și pentru distrugerea barajelor din Olanda în 1944, din cauza cărora peste 200 de mii de hectare de zone joase de coastă au fost inundate.
Tactica „pământului ars” folosită de Wehrmacht în timpul retragerii a avut consecințe grave asupra mediului. Alți participanți la război nu au disprețuit astfel de măsuri. În timpul bombardării Hamburgului și Dresdei de către aviația aliată, a fost provocat efectul „furtunii de foc”, care au distrus nu numai centrele culturii umane, ci și mediul înconjurător.
Constructia structurilor defensive a avut consecinte tangibile asupra naturii: ravenele si haldele artificiale formate in urma lucrarii au modificat serios relieful, odata cu acesta, solul s-a mutat, acoperirea vegetativa a fost distrusa, iar apele de suprafață și subterane au fost poluate cu combustibili și lubrifianți și scurgeri. În plus, manevrele unui număr mare de vehicule blindate au schimbat peisajul și au distrus solul. Oamenii de știință notează că bătăliile majore cu participarea forțelor blindate, artileriei și aviației, de fapt, „au retras teritorii vaste din sfera de activitate utile oamenilor.”
Marea periculoasă
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost scufundate peste 10 mii de nave, dintre care majoritatea aveau încălzire cu petrol. Drept urmare, petele de petrol s-au răspândit treptat pe suprafața apei și au otrăvit fauna bentonică. Dar există un loc care a suferit daune incomparabile asupra mediului - Marea B altică.
27 decembrie 1947 s-a încheiat una dintre cele mai secrete operațiuni din istorie. Forțele navale ale Aliaților (URSS, SUA și Marea Britanie) au trimis stocuri de arme chimice ale Germaniei învinse pe fundul Mării B altice. Au fost inundate 302.875 de tone de muniție care conținea 14 tipuri de substanțe otrăvitoare, inclusiv cel mai periculos gaz muștar. Masa de substanțe otrăvitoare în forma sa pură s-a ridicat la aproximativ 60 de mii de tone. Potrivit noilor estimări ale specialiștilor, în fundul Mării B altice se află 422.875 de tone de arme chimice și 85.000 de tone de substanțe otrăvitoare „curate”. Mai mult decât atât, adâncimea apariției lor nu depășește adesea 100 de metri.
Cei care au luat decizia de a scufunda armele chimice au crezut naiv că problema va fi rezolvată odată pentru totdeauna. Într-adevăr, din punctul de vedere al științei acelor ani, acesta este cel mai simplu și mai fiabil mod de a scăpa de o moștenire periculoasă. Se credea că, chiar și cu depresurizarea simultană a tuturor munițiilor, concentrația de substanțe toxice datorită amestecării lor cu apa de mare va scădea la un nivel sigur în câteva ore. Abia ani mai târziu, geneticianul britanic Charlotte Auerbach avea să descopere teribilele proprietăți mutagene ale gazului muștar: chiar și câteva molecule pe litru de apă ale acestei substanțe otrăvitoare își păstrează proprietățile periculoase. După ce a trecut prin lanțul alimentar, gazul muștar poate răspunde la o persoană luni și ani mai târziu cu boli teribile. Iar după generații, potrivit medicilor, riscul de a avea copii cu handicap mintal și fizic crește.
Specialiştii au calculat că viteza de coroziune a obusurilor de muniţie este de aproximativ 0,1-0,15 mm/an. Se știe că grosimea cochiliilor este în medie de 5-6 mm. Ultima expediție, efectuată în 2001, a confirmat procesul intrării în apă a unei game largi de substanțe toxice. În următorii ani, oamenii de știință nu exclud posibilitatea unei catastrofe ecologice în regiunea b altică.
Explozie nucleara
Atacul nuclear asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki din 6 și 9 august 1945 a avut consecințe înfiorătoare: 200.000 de oameni au murit la Hiroshima, 80.000 la Nagasaki. Rata deceselor populației din cauza leucemiei cauzate de expunerea la radiații a crescut cu 95% până la sfârșitul anilor 1970. Cazurile de anomalii genetice în rândul celor născuți după explozia atomică au devenit vizibil mai frecvente. Temperatura de la epicentrul exploziei a atins câteva milioane de grade. Potrivit unui raport al Prefecturii Nagasaki, „toți oamenii și animalele pe o rază de 1 km. a murit aproape instantaneu. Radiația termică era de o asemenea putere încât toate viețuitoarele s-au evaporat literalmente. Este dificil de dat o evaluare exactă a gradului de contaminare cu radiații în regiunile afectate de explozie din cauza lipsei de informații.
Se știe că bomba „Kid” aruncată pe Hiroshima conținea 64 kg de uraniu, din care doar 700 g au avut o reacție nucleară. Potrivit cercetătorilor, nivelul de contaminare cu radiații a zonei nu a fost semnificativ, deși reprezenta un pericol grav pentru populație. Spre comparație, la momentul accidentului de la centrala nucleară de la Cernobîl, în miezul reactorului se aflau câteva tone de substanțe radioactive, ceea ce a dus la o catastrofă ecologică și umanitară. Pentru a preveni consecințele grave asupra mediului și, în special, asupra solului, faptul că bombele au explodat la o înălțime de câteva sute de metri a făcut posibil acest lucru. Principalii factori dăunători au fost unda de șoc, precum și radiația luminoasă și termică. Oamenii de știință cred că în câteva luni fondul de radiații din Hiroshima și Nagasaki a fost sigur, fapt dovedit de vizitele comisiilor străine în aceste locuri.
